Morko Momcilovic (32 de ani) s-ar putea retrage! Anunțul a fost făcut de doctorul Bogdan Codorean, cel care s-a ocupat de problemele medicale ale fundașului sârb. Are o hernie de disc și e posibil să renunțe. Ținând cont de faptul că are o vârstă la care mulți fac anunțul, iar singura soluție pentru a scăpa de problemele medicale este operația (care duce la o perioadă de câteva luni de recuperare) , există posibilitatea ca fundașul să spună stop carierei de fotbalist.
„El a avut o hernie de disc și evident tot felul de dureri tipice sau chiar atipice. Din cauza acestei hernii și a mișcărilor pe care le făcea, pentru că el încerca să-și protejeze coloana, involuntar a făcut câteva rupturi musculare, una după alta… După care au apărut și alte dureri la spate pe care el a încercat să le trateze nechirurgical, dar a fost nevoie să se opereze
Pacienții sunt diferiți, iar medicina nu e perfectă. Nu există în momentul de față ceva perfect! Dar medicina acum este la cel mai înalt nivel. Din punct de vedere medical, sunt convins că Momcilovici poate să revină. Sunt și alți sportivi care s-au mai operat de hernie de disc și care au revenit și au jucat. Acum… Că el vrea să mai continue sau nu, nu știu. Dar medical o să-și revină„, a dezvăluit doctorul pentru gsp.ro.
Momcilovic s-a accidentat într-un meci cu Hajduk Split, din Europa League, iar de acolo totul a mers din rău în mai rău. Sârbul a trecut prin două operații de hernie de disc, iar FCSB i-a pus la dispoziție un aparat special, în valoare de aproape 40.000 de euro, pentru a se recupera cât mai rapid. În sezonul trecut, fundașul lateral a prins cinci jocuri oficiale.
La finalul lunii septembrie, Marko Momcilovic era introdus într-un regim de antrenamente normale, fără să își încheie perioada de recuperare. Astfel, fundașul a suferit o recidivă a accidentării din meciul cu croații, lucru care l-a trimis din nou în cabinetele medicilor. Marko Momcilovic a reluat antrenamentele tari în cantonamentul FCSB din sudul Spaniei și, pe 23 ianuarie 2019, a revenit pe teren într-un joc, totalizând o pauză de 5 luni și 15 zile. Fundașul a fost introdus pe teren pentru ultimele 5 minute ale jocului cu Dinamo Kiev.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER